Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

giuliano

Giuliano Stroe abia a împlinit 8 ani, dar are deja la activ mii de ore de antrenamente fizice chinuitoare. Botezat de presa internaţională “micul Hercule”, a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanţele sale.

Giuliano și fratele său Claudio s-au întors din Italia în România cu familia lor, care pare să treacă printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. După ce la sfârșitul anului, tatăl lui Giuliano, Iulian, a postat pe YouTube un clip în care le cerea internauților să-l ajute cu bani pentru a-și putea termina o clădire pe care a început-o în curtea casei sale, de curând a început să le ceară celor 130.000 de fani de pe Facebook ai fiului său să-i doneze bani.

Potrivit Libertatea, Iulian Stroe spune ba că n-ar avea fonduri pentru a merge cu băieţii săi la doctor, ba că nu poate munci, pentru că trebuie să stea acasă cu cei mici, care sunt bolnavi. „Trebuie să duc copiii la Bucureşti, la spital. Vă rog, ajutaţi-mă cu orice sumă, oricât de mică”- aşa sună unul dintre mesajele postate de Iulian Stroe pe internet săptămâna asta. „Ajutaţi-mă cu nişte bani prin paypal (n.r. - un sistem de plată electronic), pentru că trebuie să rămân acasă o lună, să aştept rezultatul analizelor făcute copiilor, și abia apoi pot să mă duc la muncă", este un alt mesaj postat de Iulian Stroe.

Cazul urmează să fie anchetat de autorităţi
Cazul lui Giuliano a intrat deja în atenţia autorităţilor. Sub suspiciunea de abuz al părinţilor asupra copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt va demara o anchetă.

„Băiatul a atins un nivel de performanţă care poate fi periculos pentru existenţa sa. Aspectul său sculptat denotă efectele unui antrenament îndelungat, ce poate conduce, în timp, la o dezvoltare exagerată a anumitor grupe musculare şi a unor organe interne. Poate fi considerat un caz de abuz fizic - face eforturi ce depăşesc capacitatea obişnuită a unui copil de vârsta lui - şi emoţional - este forţat să o facă, la o vârstă la care băiatul nu înţelege consecinţele acţiunilor tatălui său. Instituţia noastră a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, în vederea verificării suspiciunii de abuz asupra copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/ 2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, ne-a declarat un oficial din Ministerul Muncii. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

giuliano
DorohoiNews.ro, 28-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro